Punctuaţia limbii române. I. Ghilimelele

Punctuaţia limbii române. I. Ghilimelele


Punctuaţia limbii române, ca şi ortografia în sens restrâns, este reglementată de Academia Română.
Ea nu face însă obiectul noii ediţii a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a (DOOM2), 2005, ci este reglementată în continuare oficial prin Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţia, ediţia a V-a, 1995, apărut sub egida Academiei Române (de remarcat că Îndreptarul nu mai trebuie respectat sub primele două aspecte incluse în titlul său, faţă de care DOOM2 a adus uele modificări).
În ce priveşte ghilimelele sau semnele citării, în Îndreptar, § 268 (p. 79), se indică singura formă admisă pentru ghilimelele româneşti: „...” (numită, familiar, forma „99...99”). La acestea se adaugă ghilimelele «» (zise şi „franţuzeşti”) – care se folosesc, în general, în scrisul românesc pentru a marca un pasaj care se doreşte a fi pus între ghilimele în cadrul unui enunţ mai mare plasat între ghilimelele româneşti.
Absenţa acestor semne de pe tastatura obişnuită a calculatoarelor – care respectă uzul altor limbi, de cele mai multe ori al englezei – nu trebuie să ducă la înlocuirea ghilimelelor româneşti cu variante străine şi cu atât mai puţin cu forme hibride.
Ghilimelele româneşti pot fi introduse în text, în programul Word, prin comenzile Insert, Symbols sau prin comanda Alt urmată de codul semnului respectiv. Pentru mai multă uşurinţă, ele se pot adăuga pe bara de unelte. Noul standard pentru tastatura românească, în curs de adoptare, prevede plasarea acestor semne pe tastatură şi presupune respectarea de către fabricanţi a acestei norme. Până la impunerea ei trebuie să se recurgă în continuare la soluţiile de mai sus.
Ghilimelele pot părea un aspect minor; cu atât mai mult, dacă ar fi aşa, nu există motive pentru a nu respecta reglementările simple care le privesc şi care respectă tradiţia scrisului românesc.
În cel mai rău caz, s-ar putea accepta şi folosirea altor forme, cu condiţia, cel puţin, să nu se recurgă la combinaţii hibride (precum „...' etc.) şi să se procedeze consecvent în cadrul aceluişi text.
(v.Punctuaţia limbii române. I. Ghilimelele


Punctuaţia limbii române, ca şi ortografia în sens restrâns, este reglementată de Academia Română.
Ea nu face însă obiectul noii ediţii a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a (DOOM2), 2005, ci este reglementată în continuare oficial prin Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţia, ediţia a V-a, 1995, apărut sub egida Academiei Române (de remarcat că Îndreptarul nu mai trebuie respectat sub primele două aspecte incluse în titlul său, faţă de care DOOM2 a adus uele modificări).
În ce priveşte ghilimelele sau semnele citării, în Îndreptar, § 268 (p. 79), se indică singura formă admisă pentru ghilimelele româneşti: „...” (numită, familiar, forma „99...99”). La acestea se adaugă ghilimelele «» (zise şi „franţuzeşti”) – care se folosesc, în general, în scrisul românesc pentru a marca un pasaj care se doreşte a fi pus între ghilimele în cadrul unui enunţ mai mare plasat între ghilimelele româneşti.
Absenţa acestor semne de pe tastatura obişnuită a calculatoarelor – care respectă uzul altor limbi, de cele mai multe ori al englezei – nu trebuie să ducă la înlocuirea ghilimelelor româneşti cu variante străine şi cu atât mai puţin cu forme hibride.
Ghilimelele româneşti pot fi introduse în text, în programul Word, prin comenzile Insert, Symbols sau prin comanda Alt urmată de codul semnului respectiv. Pentru mai multă uşurinţă, ele se pot adăuga pe bara de unelte. Noul standard pentru tastatura românească, în curs de adoptare, prevede plasarea acestor semne pe tastatură şi presupune respectarea de către fabricanţi a acestei norme. Până la impunerea ei trebuie să se recurgă în continuare la soluţiile de mai sus.
Ghilimelele pot părea un aspect minor; cu atât mai mult, dacă ar fi aşa, nu există motive pentru a nu respecta reglementările simple care le privesc şi care respectă tradiţia scrisului românesc.
În cel mai rău caz, s-ar putea accepta şi folosirea altor forme, cu condiţia, cel puţin, să nu se recurgă la combinaţii hibride (precum „...' etc.) şi să se procedeze consecvent în cadrul aceluişi text.